fbpx
Înapoi la blog

Nu vom uita de unde-am plecat

Ca proprietar de afacere, dezvoltararea busines-ului – așa general cum sună sintagma aceasta, este obiectivul principal. Evoluția, ascensiunea este cel mai firesc lucru care trebuie să se întâmple de-a lungul timpului.

Întocmai precum un nou-născut care pășește în lume având doar un cod genetic ce urmează a-și pune amprenta asupra evoluției sale, o afacere debutează cu un anumit status, după care începe să evolueze.

Noi, de pildă, la Brixia, am debutat cu un produs destinat persoanelor fizice – ușa blindată de intrare în apartament. Obiectivul nostru a fost și este să ajungem în casele tuturor românilor cu cel puțin o ușă. Altfel, dacă e să facem un calcul care ar fi putut prezice într-un fel sau altul modul în care urma să se dezvolte afacerea noastră cu uși, punctul de plecare arată cam așa: suntem localizați în Arad ceea ce a redus scara la minim în raport cu obiectivul, constrânși fiind de limitele geografice și de faptul că nu am luat în calcul posibilitatea livrării în afara orașului la acel moment. Deci potențialii noștri clienți erau acolo. Idealul nostru era, într-un fel sau altul, ca apartamentele din oraș să aibă la intrare ușa noastră. Fără îndoială, debutul a fost bun – produsul vândut era unul premium și nu aveam concurenți. Ulterior ne-am diversificat gama de produse, ca urmare a cererii diverse din piață.

Extinderea portofoliului de uși s-a făcut simultan cu cea a furnizorilor noștri. Cu timpul, am câștigat încrederea clienților, lucru care ne-a poziționat foarte bine în piață, chiar și în contextul în care au intrat în țară lanțurile de magazine de bricolaj. Am rămas fermi pe poziție atât în momentul în care ne-am vândut produsele, cât și în situațiile în care au apărut mici probleme. Ne-am asumat problemele și am căutat soluții. Orientarea spre client și rezultate ne-a adus un nou plus de imagine.

Dincolo de aspectele de business, suntem oameni și lucrăm cu oameni. Trecerea de la clienții persoane fizice la parteneriatele cu alte afaceri s-a făcut în urma creării unei relații de încredere, cu miza unui câștig reciproc avantajos. Deși în general migrarea către o treaptă superioară în business se caracterizează printr-o automatizare a sistemului de lucru cu scopul eficientizării procesului, nu a existat niciun moment în care să neglijăm relațiile cu clienții. Am preferat să ne păstrăm modestia.

Navigând pe website-ul Brixia în căutare de informații care să te ajute să alegi ușa potrivită, vei găsi siglele câtorva clienți cărora le-am oferit uși menite să răspundă nevoilor lor. Sunt nume sonore care te fac să exclami de uimire. Însă dincolo de nume, acolo sunt oameni care au crezut în noi. Au făcut-o exact în aceeași măsură în care au contat pe noi și primii noștri clienți – persoane fizice pe care continuăm să-i prețuim și să-i tratăm cu aceeași atenție și același interes ca pe cei care au contribuit la creșterea exponențială a afacerii noastre. Credem în modestie și de aceea ne-o vom păstra oriunde ne va purta succesul. Nu vom uita niciodată de unde am plecat, prin care ușă am intrat în viețile clienților noștri.

Distribuie

Articole similare

News

Noul BRIXIA. Universul BRIXIA.

De la un model de ușă blindată la peste 5000 de modele de uși de toate felurile. De la primul magazin de dimensiuni mici la un showroom modern aflat în pregătire. De la primele uși vândute în 1999, la un număr de peste 40.000 de

News

Magazin de uși – e-shop Brixia

De aproape două decenii aducem în România uși de calitate superioară, pentru multiple destinații, fiind parteneri de încredere, așa cum pot confirma și clienții noștri. Am început cu un singur model de uși de intrare în casă, apoi, cererea variată ne-a determinat să ne lărgim

News

Uși de interior izolatoare fonic

Când te gândești la uși de interior, iei în calcul, în primul rând, partea estetică a acestora. Vezi în ușă un accesoriu care contribuie la conturarea design-ului interior al locuinței, fără a da importanța cuvenită funcționalității. Te duci în magazin și te uiți la culoare,

Înscrie-te la newsletter-ul nostru

Profită de promoții și află noutăți din domeniul ușilor.

Descoperă produsele și serviciile noastre

Nu îți pierdem timpul cu povești despre cele mai bune uși, ci îți dăm posibilitatea să alegi cât mai informat exact ceea ce se potrivește pentru tine.