Usa pentru baie

Ușă pentru baie

  Atunci când mergi să cumperi ușă pentru baie, ține cont de faptul că aceasta e o încăpere cu multă umiditate. În consecință, ușa va trece prin multiple probe de rezistență. Acest aspect este deosebit de important atunci când luăm în calcul ușile din lemn. Am povestit mai pe larg despre caratceristicile și proprietățile diferitelor esențe lemnoase aici. Ca să sintetizăm în doar câteva cuvinte ideea de bază în ceea ce privește ușile din lemn masiv, trebuie să specificăm că prelucrarea lemnului este un proces minuțios ce presupune în primul rând uscarea lemnului, apoi tratarea acestuia cu baițuri, grunduri și lacuri care-i vor spori rezistența și-l vor acoperi cu un strat impermeabil.

  Așadar, asta înseamnă că vei face achiziția de la un producător serios și dedicat, care lucrează cu respect față de propria muncă și cumpărătorii finali. Aspectul financiar este cel mai firesc lucru de care vei ține cont și știm că nu pornești la drum cu gândul de a irosi banii, dar vrem să-ți reamintim că aceasta se reflectă în preț.

  O ușă pentru baie din lemn cu un preț ceva mai mare se justifică printr-o procesare mai calitativă a materiei prime și printr-un produs finit durabil. Deci nu te lăsa intimidat de un preț aparent mai piperat. Mai mult decât atât, dacă de obicei te arunci orbește în achiziții costisitoare, noi îți propunem să-ți rezervi câteva minute în care să pui întrebări legate de ușa pentru baie pe care te pregătești să o cumperi, ca să te asiguri că merită toți banii.

  Firește, piața pune la dispoziție și uși pentru baie din alte materiale care nu sunt atât de vulnerabile la umiditate precum lemnul. Din rațiuni de promovare a unui stil de viață cât mai sănătos și cât mai corect din perspectivă ecologică, preferăm să le oferim clienților noștri uși din materiale cât mai prietenoase cu mediul, compatibile cu standarde de viață cât mai ridicate. Din acest motiv, pe lângă ușile de baie din lemn, comercializăm uși din metal, dar și din sticlă, ce pot fi customizate în funcție de designul băii tale.

  Asta înseamnă că lucrăm personalizat, începând de la dimensiuni și până la design și feronerie.

  Cele din metal sunt vopsite în câmp electrostatic și supuse unor teste de rezistență la șocuri mecanice și umiditatea ce ar putea determina exfolierea vopselei și apariția ruginei,de aceea sunt recomandate in general in spatiile publice si industriale. La cele din sticlă opțiunile sunt extinse, începând de la sticlă seimtransparentă până la sticlă mată sau colorată în masa sticlei, prin vopsire și laminare cu modele vitrate, sablate sau pictate. Grosimea sticlei variază între 8 și 12 mm, aceasta fiind securizată și deosebit de rezistentă la șocuri mecanice.

  Pe scurt, îți recomandăm să iei în calcul aspectele menționate de noi atunci când mergi să-ți iei ușă pentru baie și să te asiguri că aceasta va face față umidității și va trece proba timpului. În cazul în care consideri că bătaia de cap e prea mare, du-te direct la profesioniști și spune-le că vrei calitate. Ei vor ști să-ți ofere ușa potrivită.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *